Prin zapada si noroi

A trecut mult pana am hotarat ca trebuie sa ies din rutina. Cam 6 luni. Am luat o harta, am pus degetul si am plecat. Am nimerit Muntii Bucegi.

Cateva ore la cumparaturi, cateva zile pentru pregatit echipamentul si rucsacul, o zi cu trenul, si.. A inceput aventura cea mare.

2200 metri nu pare mult, cum se intampla mereu sa subestimez un versant pe care vreau sa il escaladez.. pana cand incep sa "imi frec obrazul de el" si la propriu si la figurat. Am intregit trupa si hai la drum.

Am mers ore bune prin zapada, cu un soare care ne putea provoca foarte usor insolatie, fara apa destula, si acum ma refer la faptul ca aveam cam 1-1/5 litri de apa 6 persoane.

Am ineput sa mancam zapada. Durerea in gat, devenea insuportabila. Cu fiecare inghititura simteam ca imi pierd bucati din esofag. Dupa cateva ore am gasit un parau format din topirea zapezii.. Am luat apa. Am mers mai departe.

Seara, fiind epuizat, inghetat, si cu bocancii plini de apa, am baut o cafea foarte fierbinte la un Centru Salvamont. Am innoptat acolo, in cabana...

Fiind temperatura cu minus, sireturile bocancilor stateau la orizontala fara probleme.

A doua zi dimineata. Am decis sa ramanem o zi, sa pierdem timpul prin imprejurimi, in timp ce doi baieti din grup, s-au detasat, si au mers mai departe, pe Vf. Omu |2505 m|

A treia zi. Am strans corturile, am pregatit rucsacurile, ne-am luat ramas bun de la gazde si am plecat catre Cabana Babele, unde ne-am intalnit si cu cei doi, care au plecat cu o zi inainte.

Am fost sub nori, in nori, si chiar si deasupra lor. Un sentiment unic, un peisaj imposibil de descris, o satisfactie ce creeaza dependenta..

La Cabana, totul frumos, in afara de ceata densa ce facea vizibilitatea la mai mult de 10 m imposibila. Apoi ninsoarea de decembrie ce ne-a reamintit de sarbatori si de cei dragi, care ne asteptau acasa.

Reunindu-ne, am plecat spre casa. Urcusuri, coborari periculoase, distractive, obositoare.. Astea erau partile cele mai frumoase.

Sinaia 1400 m. Am vazut ursul ce ne privea mirat. 6 persoane, exagerat de murdare de noroi si mirosind "a oameni ai muntelui" il facuse sa se intrebe cu ce a gresit.. Ne-am speriat. Am plecat rapid. Apoi, un grup de 3 baieti, s-a intors sa vada daca ursul mai e acolo.. Plecase.

Am coborat pana la gara. Am luat trenurile, pe rand, am dormit prin gari, vagoane.. Si am ajuns acasa cu foarte multe amintiri ce nu vor fi uitate niciodata.

PS: inca ma oftic, ca n-am fost pe Vf. Omu cu Ion si Ghita!