Viata'n 264 de cuvinte

Te nasti, intr’un spital infect

Parintii te cresc, tu le oferi respect

Incepi sa descoperi lumea, asa cum e ea

Dar mult mai tarziu vei afla, ca defapt nu’i asa.

Ai 7 ani, esti clasa’ntai, descoperi propozitia

Incepi sa scrii, esti deja a cincea

Citesti orice, iti baga profesorii pe gat, cu portia

Incepi sa gandesti, iti pui ideile in ordine

In clasa a opta, deja esti satul de ordine,

Si incepi sa faci oridine, esti  la liceu, plin de tine

Ai nevoie de persoane langa tine, proteste

Dar trebuie sa iei bacul, vrei la facultate

Petreceri in camin, in fiecare noapte

S’a terminat si facultatea, ai licenta, dar n’ai parte

Vrei un serviciu bun, toti de dau la o parte

Si reusesti! Te angajezi, apoi iti iei masina,

Vrei si casa, vrei piscina, vrei o iubita

Care sa te sustina, si dai de o cretina,

Ce te iubeste, dar nu stie s’o spuna..

Si te casatoresti, si ai si 2 copii

Acum totul e serios, vrei mai multe hartii

Muncesti zi si noapte, doar sa ii intretii

Ai deja vreo 3 slujbe, simti ca’ti ies ochii..

Si reusesti. Copii se fac mari, imbatranesti,

Ai pensie, te linistesti, ai si nepoti, pe care ii iubesti

Pui totul cap la cap, nu stii pentru ce’ai luptat

Visai sa fie altfel, dar simti ca n’ai avut niciun tel

Si stai intins pe spate, fumezi ultima tigare,

Esti pe moarte, rudele stau in jurul tau,

Toti stiu ca e grav si totusi iti zic ca esti ca nou

Si cu gandul dus departe, inchizi ochii si vezi..

Continue reading →

O zi.

Azi. 

Intr-o alta lume, intr-un alt timp, si alte personalitati.

E o zi obisnuita de martie, 2000 si ceva. Matinal ca de obicei, soarele revine la postul sau de voluntar. E cald. Chiar de dimineata. De undeva dintr-un pat se deschide un ochi. Cu o fata de perna, nebarbierit si parul ravasit, se ridica cu greu, el. O sa il numesc Paul.

In acea zi, Paul, avea un sentiment. Un sentiment aparte, dar totusi destul de vag. Dincolo de impresia de zi banala, care il coplesise, undeva din adancul intuitiei, era o vibratie, pe care, evident nu a luat-o in seama.

S-a spalat pe fata si si-a aranjat parul. Rosteste iar vechea expresie: “ce uda e apa azi… si rece”

Reuseste sa se trezeasca. Mananca ceva pe fuga si pleaca. Iese la o plimbare, poate un ceai, sau o cafea. Cine stie.. orice i se poate intampla, e genul.

S-a intalnit  cu cativa prieteni vechi pe care nu i-a mai vazut de ceva timp. Vorbeste cu ei, merg intr-un parc si se aseaza pe o banca.

Acum observa ca mai era o fata, si nu o cunstea dinainte. A trecut peste. Era prea fericit sa realizeze ce urma sa se intample.

Seara, isi aminteste de fata draguta. Nu a retinut mai nimic despre ea, in afara de nume. Pinka.

Face rost de ID-ul ei. Vorbeste cu ea pe mess. Paul este undeva pe tavan de fericire si e nerabdator sa afle cat mai multe despre ea. Ca un déjà vu se deruleaza totul in fata ochilor cand isi da seama ca de fapt ei s-au mai “intalnit” dar virtual.

Trece o luna. Paul si Pinka se inteleg foarte bine.

Trec doua, trei, cinci. Paul realizeaza, ca e prost. Ca de fiecare data cand vrea sa fie baiat de treaba si sa impresioneze pe cineva, e idiot.

Trece un an si un pic, iar Pinka nu ii mai vorbeste. Nu se mai vad. Internetul, e un zid..

Se mai intalnesc pe strada, dar doar Paul mai tresara.

Greseala lui a fost cand s-a oferit pe tava. Cand i-a arata Pinkai cine e el defapt. Din spatele unor spatii virtuale, sau imaginare. Dincolo de latura lui creativa, sau cu mult peste ratiune si respectul de sine.

Paul, nu mai are nici macar orgoliu. Pana si constiinta ii tot repeta cat de orb a fost.

Paul si Pinka raman acum doar doua personaje, unul trist, cealalta.. nu stim..

Speram ca a invatat ceva din asta.. Putin probabil…

Continue reading →